Mitul lui Sisif

hqdefault

 Zeii il osandisera pe Sisif sa rostogoleasca intruna o stanca pana in varful unui munte, de unde piatra cadea dusa de propria ei greutate. Socotisera cu oarecare dreptate ca nu exista pedeapsa mai crancena decat munca zadarnica si fara speranta.

Daca il credem pe Homer, Sisif era cel mai intelept si cel mai prudent dintre muritori… In legatura cu pricinile pentru care a ajuns truditorul inutil al infernului, parerile sunt impartite. Mai intai este invinuit ca si-ar fi ingaduit unele libertati fata de zei, carora le-a tradat secretele… Homer ne povesteste, de asemenea, ca Sisif pusese Moartea in lanturi. Pluton n-a putut suporta sa-si vada imparatia pustie si tacuta. L-a trimis pe zeul razboiului, care a scos Moartea din mainile invingatorului sau…

Se intelege fara indoiala ca Sisif este eroul absurd atat prin pasiunile, cat si prin chinul sau. Dispretul fata de zei, ura fata de moarte si dragostea lui pentru viata i-au adus acel supliciu teribil al fiintei care se chinuie perpetuu pentru ceva care nu va fi niciodata terminat. E pretul care trebuie platit pentru pasiunile de pe acest pamant…

Acest mit este tragic pentru ca eroul sau este constient. Intr-adevar, care ar fi chinul lui daca la fiecare pas ar fi imbarbatat de speranta de izbanda ?…

Fricirea si absurdul sunt doi copii ai aceluiasi parinte. Ei sunt nedespartiti. Ar fi gresit sa spunem ca fericirea se naste neaparat din din descoperirea absurdului. Se intampla la fel de bine ca sentimentul absurdului sa se nasca din fericire.

sisif

„Socot ca totul e bine”, spune Oedip, si aceste cuvinte sunt sacre. Ele rasuna in universul salbatic si limitat al omului. Ele invata ca totul nu este, n-a fost epuizat. Ele izgonesc din aceasta lume un Dumnezeu care patrunsese in ea o data cu insatisfactia si cu gustul pentru durerile inutile. Ele fac din destin o probema a omului, care trebuie rezolvata intre oameni.

Toata bucuria tacuta a lui Sisif e aici. Destinul sau ii apartine. Stanca lui este lucrul lui. Tot astfel omul absurd, cand isi contempla chinul, face sa amuteasca toti idolii. In universul dintr-o data intors la tacerea sa se inalta miie de voci uimite ale pamantului. Chemari inconstiente si tainice, invitatii ale tuturor chipurilor, iata reversul necesar si pretul victoriei. Nu exista soare fara umbra si trebuie sa cunoastem si noaptea. Omul absurd spune da, si efortul sau nu va inceta niciodata. Daca exista un destin personal, in schimb nu exista destin superior, sau cel putin exista doar unul singur pe care el il socoteste total si vrednic de dispret.

Cat priveste restul, el se stie stapanul zileor sale. In aceea clipa subtila cand omul se apleaca asupra vietii sale, Sisif, intorcandu-se la stanca, contempla acel sir de fapte fara legatura care devine propriul sau destin, creat de el, unit sub privirea memoriilor sale si in curand pecetluit de moarte. Astfel, incredintat de originea pe deplin omeneasca a tot ce-i omenesc, orb care vrea sa vada si care stie ca noaptea nu are sfarsit, el nu se opreste niciodata. Stanca se rostogoleste inca si acum.

Il las pe Sisif la poalele muntelui. Ne intoarcem intotdeauna la povara noastra. Dar Sisif ne invata fidelitatea superioara care ii neaga pe zei si inalta stancile. Si el socoteste ca totul e bine. Acest univers ramas fara de stapan nu-i pare nici steril, nici neinsemnat. Fiecare graunte al acestui munte plin de intuneric alcatuieste o lume. Lupta insasi catre inaltimi e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie sa ni-l inchipuim pe Sisif fericit.

(Albert Camus, Mitul lui Sisif)

Anunțuri

Un gând despre “Mitul lui Sisif

  1. Marius Davidesco

    Filozofia însăși este un mit al lui Sisif, dacă căutăm în filozofie vreun adevăr absolut. Din fericire, filozofia nu se ocupă cu căutarea Adevărului, ci a înțelepciunii. Filozofia este un drum fără de sfârșit, dar la fel ca în viață, nu destinația ne interesează (în fond destinația este chiar sinistră, moartea) ci călătoria, drumul vieții este cel care merită osteneala. Camus, unul dintre filozofii existențialiști, care a găsit întrebarea la care răspunde filozofia, și aceasta este – merită oare viața sa fie trăită?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s