PLATON – Mitul pesterii

PLATON 1   Avandu-si originea intr-o familie nobila ateniana, in copilaria sa Platon este martorul prabusirii Atenei dupa razboiul peloponesiac si a tiraniei celor treizeci care a urmat caderii regimului democratic. La 20 de ani il intalneste pe Socrate si, sub influienta acestuia, alege calea speculatiei filozofice.

De trei ori Platon incearca in Sicilia, in preajma tiranilor Denis din Siracuza si Denis cel Tanar, o forma corecta de guvernare, tentative ce se soldeaza cu trei esecuri. La intoarcerea din prima sa calatorie in Sicilia intemeiaza Academia. Nucleu al opozitiei intelectuale fata de democratia ateniana, Academia va dura pana in secolul al VI-lea d.Cr. Platon a murit la Atena, la varsta de 80 de ani.

M I T U L   P E S T E R I I

Ne aflam in fata unei  „alegorii”, ceea ce inseamna ca nici un element din expunerea propusa nu este gratuit, ci face trimitere intotdeauna la o semnificatie abstracta. Prin urmare, pentru a intelege istoria care ne este prezentata, trebuie s-o descifram, s-o interpretam: toata aceasta aventura care implica privirea si vederea isi va gasi traducerea in termeni de operatii de cunoastere. Prin acest model de educatie filosofica, Platon invata sufletul care este mijlocul pentru a descoperi adevarurile superioare.

„SOCRATE: Mai departe -am zis- asemuieste firea noastra in privinta educatiei si a lipsei de educatie cu urmatoarea intamplare: iata mai multi oameni aflati intr-o incapere subpamanteana, ca intr-o pestera, al carei drum de intrare da spre lumina, drum lung fata de lungimea intregului pesterii. In aceasta incapere ei se gasesc, inca din copilarie, cu picioarele si grumazurile legate, astfel incat trebuie sa stea locului si sa priveasca doar inainte, fara sa poata sa-si intoarca capetele din pricina legaturilor. Lumina le vine de sus si de departe, de la un foc aprins inapoia lor; iar intre foc si oamenii legati, este un drum asezat mai sus, de-a lungul caruia, iata, e zidit un mic perete, asa cum este paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra caruia isi arata si scamatoriile.

GLAUCON: Vad – spuse el.

SOCRATE:… mai incearca sa vezi si ca, de-a lungul acestui perete, niste oameni poarta felurite obiecte care depasesc in inaltime zidul, mai poarta si statui de oameni, ca si alte fapturi de piatra sau lemn, lucrate in chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poarta, unii, cum e si firesc, scot sunete, altii pastreaza tacerea.

GLAUCON: Ciudata imagine si ciudati sunt oamenii legati !

SOCRATE: Sunt asemanatori noua -am spus. Caci crezi ca astfel de oameni au vazut mai intai, din ei insisi, cat si din sotii lor, altceva din umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul de dinaintea lor ?

GLAUCON: Cum ar putea vedea altceva – spuse el – daca intreaga viata sunt siliti sa-si tina capetele nemiscate ?

SOCRATE: Dar ce ar putea vedea din obiectele purtate ? Oare nu tot acelasi lucru ?

GLAUCON: Bun, si ?

SOCRATE: Iar daca ei ar fi in stare sa stea de vorba unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca, numind aceste umbre, pe care le vad, ei numesc realitatea ?

GLAUCON: Necesar. […]

complexul-de-pesteri-diros

SOCRATE: Priveste acum in ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanturi si vindecarea de lipsa lor de minte, daca asa ceva le-ar sta in fire: atunci cand vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat si silit, deodata, sa se ridice, sa-si roteasca grumazul, sa umble si sa priveasca spre lumina, facand el toate acestea, ar resimti tot felul de dureri, iar din pricina stralucirii focului n-ar putea privi acele obiecte, ale caror umbre le vazuse mai inainte: ii vezi ca ar zice, daca cineva le-ar spune ca ceea ce vazusera mai inainte erau desertaciuni, dar ca acum se afla mai aproape de ceea-ce-este si ca, intorsi catre ceea-ce-este in mai mare masura, vad mai conform cu adevarul ?

In plus, aratandu-i-l pe fiecare din obiectele purtate, l-ar sili pe unul dintre ei, prin intrebari, sa raspunda ce anume este lucrul respectiv ? Nu crezi ca el s-ar afla in incurcatura si ca ar putea socoti ca cele vazute mai inainte erau mai adevarate decat cele vazute acum ? […]

SOCRATE: Dar daca cineva l-ar smulge cu forta din locuinta aceasta, ducandu-l pe un suis, nedandu-i drumul pana ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi si nu s-ar mania ca este tras ? Iar cand ar iesi la soare, nu i s-ar umple ochii de stralucire, astfel incat nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevarate ?

GLAUCON: N-ar putea, cel putin indata, sa le vada ! -grai el.[…]

SOCRATE: Cred ca ar avea nevoie de obisnuinta, daca ar fi ca el sa vada lumina cea de sus. […] La urma el ar privi soarele […] asa cum este, pe el insusi, in locul sau propriu.

GLAUCON: Necesar. […]

SOCRATE: Iata, draga Glaucon – am spus eu – imaginea care trebuie in intregime pusa in legatura cu cele zise mai inainte: domeniul deschis vederii este asemanator cu locuinta-inchisoare, lumina focului din ea – cu puterea soarelui. Iar daca ai socoti urcusul si contemplarea lumii de sus ca reprezentand suisul sufletului catre locul inteligibilului. […]  Opiniile mele insa acestea sunt, anume ca in domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, ca ea este anevoie de vazut, dar ca, odata vazuta, ea trebuie conceputa ca fiind pricina pentru tot ce-i drept si frumos; ea zamisleste in domeniul vizibil lumina si pe demonul acesteia, iar in domeniul inteligibil chiar ea domneste, producand adevar si intelect.”

(Platon, Republica)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s