MACHIAVELLI – Realismul politic. Vitrina cu monstri

   MACHIAVELLI  NICOLAS  (1469 – 1527)

Machiavelli se naste la Florenta, dominata in acea perioada de familia Medici. Acestia sunt izgoniti in 1494 si republica este restabilita. Machiavelli devine secretarul celei de-a doua cancelarii. Nu este deci un om de stat propriu-zis, ci un inalt functionar caruia i se incredinteaza numeroase misiuni, atat locacle cat si internationale. Caderea republicii in 1512, aduce cu sine dizgratia lui Machiavelli. Este condamnat la exil pe mosiile sale din San Casciano, unde isi scrie marile opere politice, intre care in mod special Principele (1516).

Reia in 1526 unele functii oficiale, murind in momentul rastrnarii familiei Medici, cand Republica este din nou proclamata.

SCRIERI PRINCIPALE

– Discurs asupra primei decade a lui Titus Livius (1531, postum)

– Principele  (1532, postum)

REALISMUL POLITIC

Machiavelli respinge maniera traditionala in care filosofia Evului Mediu gandise politicul, el acuzandu-l prin aceasta pe Sfantul Augustin. Acesta din urma facea din stat („Cetatea terestra”), regatul carnii, dominat de pacat, opunandu-i  „Cetatea celesta’. In aceste conditii singura salvare pentru stat era de a se face sustinatorul si sabia auoritatii spirituale, existenta sa avand scopuri exclusiv morale si religioase.

Machiavelli a fost unul dintre primii care au respins aceasta conceptie crestina si au laicizat politicul. Acesta este desacralizat, adus la statutul de instanta profana; el este o institutie pur umana si nu divina. Politicul nu trebuie sa se fondeze pe religie, el capatandu-si astfel autonomie. Machiavelli inverseaza relatiile dintre religie si politica: nu politica se fondeaza pe religie, ci religia devine un mijloc politic printre altele.

CUM SE ACHIZITIONEAZA SI CUM SE PASTREAZA PUTEREA ?

Aceasta este pentru Machiavelli marea problema politica, adica aceea a stabilitaii satului. Laicizarea puterii este astfel insotia de o afirmare a ratiunii: statul este redus la mecanisme de cucerire si de conservare, iar politica la tehnici ce permit guvernarea.

Desacralizand statul, Machiavelli il goleste in acelasi timp de orice substanta morala. In maniera in care omul de stat trebuie sa se ingijeasca de  „mersul lucrurilor”, de macanismele puterii, el nu rebuie sa se preocupe  de o maniera morala careia sa-i supuna viata politica. In fapt, ar fi suficient ca aceasta lege sa fie contrara circumstantelor sau insasi natrii statului, pentru a determina distrugerea acestuia. Machiavelli condamna astfel ferm, in numele  „adevarului efectiv” al relatiilor umane, orice politica fondata pe un proiect moral si mai ales orice reflectie asupra cetatii ideale (Utopia lui Thomas Morus, publicata in 1516, este practic contemporana Principelui).

Oare Machiavelli face apologia imoralitatii in politica ? Nu tocmai. El nu spune ca guvernantii trebuie sa faca rau, sa minta, sa oprime etc., ci ca, in rationamentele si actele lor, ei nu trebuie sa tina cont de consideratii morale. Altfel spus, morala si politica sunt doua domenii dinstincte.

Politica este moralmente neutra: daca pentru a se mentine un stat trebuie sa recurga la crime, acestea trebuie comise; daca nu este nevoie de acestea, ele nu trebuie comise. Preluand limbajul lui Kant, s-ar putea spune ca actiunea politica tine de  „imperativul ipotetic” care subordoneaza actiunea unui scop exterior (pentru Machiavelli, interesul de stat), si nu de  „imperativul categoric”, care cere ca o actiune sa fie necesara prin ea insasi.

   HITLER, Auschwitz

        STALIN, Gulag

  POL POT, Exterminarea fizica a poporului cambogian

   CEAUSESCU, Foamete, frig, miile de morti de la Revolutie

   TRUMAN,  Hirosima, Nagasaki

   BUSH, Inchisori secrete, tortura

  KIM JONG-un, Terorizarea propriului popor

  BASESCU, Sclavie si tortura psihotronica

UNITATEA  STATULUI

Se pune intrebarea daca scopul scuza mijloacele. Machiavelli va da un raspuns pozitiv. Dar ce justifica scopul insusi, adica unitatea si stabilitatea statului ?  Oare nu faptul ca acestea sunt in ultima analiza considerate valori absolute ?  „Imi iubesc patria mai mult decat sufletul”, scrie Machiavelli cu cateva luni inaintea mortii.

Machiavelli, care nu si-a ascuns niciodata atasamentul fata de regimul republican, nici admiratia pentru antica Republica romana, poate fi oare considerat ca primul ganditor al unitatii italiene ?  „Machiavelismul” insoteste intr-adevar aceasta speranta investita in stat. Machiavelli considera ca nu exista morala in politica, insa el sustine ca exista o valoare a politicului si a statului  – carora, de o maniera dezinteresata, el a vrut sa le consacre propria viata. Tocmai pentru ca aceasta valoare este considerata superioara, omul de stat trebuie sa stie sa-i sacrifice o data cu interesele sale personale si punctul de vedere moral.

Realismul politic al lui Machiavelli se sprijina pe o perspectiva asupra omului si pe o conceptie asupra istoriei.

In primul rand, o perspectiva asupra omului: oamenii sunt rai, adica inconstanti si lipsiti de ratiune, incapabili de a-si respecta angajamentele. Daca ei ar fi responsabili, ar fi posibila o guvernare doar prin legi, adica umana. Dar pentru ca ei nu sunt responsabili, printul trebuie sa fie  „fiara”, sa fie puternic ca leul si siret ca vulpea.

In ceea ce priveste conceptia despre istorie, Machiavelli o imprumuta de la Platon (Cartea a VIII-a din Republica): regimurile politice sunt supuse unor cicluri. Aceasta reprezentare ciclica a istoriei si ideea ca natura umana este invariabila marcheaza lectura pasionanta a istoriei antice pe care Machiavelli o propune pentru a incerca clasificarea si ilustrarea politicii prezente.