FRIDRICH NIETZSCHE – Moartea lui D-zeu

Friedrich_Nietzsche1

FRIDRICH  NIETZSCHE  (1844-1900)

Fidrich Nietzsche s-a nascut la Rochen, in Saxonia. A studiat la universitatea din Bonn, unde apoi a devenit profesor in 1869. In acesti ani il descopera pe Schopenhauer si leaga o prietenie cu Wagner. Curand starea de sanatate nu i-a mai permis sa lucreze, ducand din 1879 o viata de solitudine si calatorii, perioada marcata si de esecul relatiei de dragoste cu Lou Andreas-Salome.

Continua sa scrie, in pofida unor perioade de suferinta provocate de boala. Victima a unei crize de nebunie, in 1889, se prabuseste definitiv si este luat in ingrijire de mama sa. Se izoleaza 15 ani in mutism si inconstienta, apoi moare – in 1900.

OPERE PRINCIPALE

Nasterea tragediei (1871)

Omenesc, prea omenesc  (1878)

Stiinta vesela    (1882)

Asa grait-a Zarathustra  (1883-1885)

Vointa de putere  (1884-1885)

Dincolo de bine si de rau  (1886)

Genealogia moralei    (1887)

Ecce Homo (1888)

Nietzsche a marcat in mod decisiv istoria gandirii, chiar el se aprecia ca fiind unul dintre acestia. Nietzsche considera ca opera sa e suficient de violenta pentru a zdruncina istoria umanitatii, un fenomen comparabil cu cel care l-a provocat mesajul lui Isus Cristos.

Nu este surprinzator faptul ca problematizarea din zilele noastre a  „post-modernitatii”, pentru a defini falia ce desparte contemporaneitatea noastra de celelalte epoci, nu poate sa nu ia in considerare filosofia lui Nietzsche.

Nu e deloc usor sa prezinti in interalitate o conceptie care, constituita din o suta de texte foarte scurte  – aforisme –  exceleaza prin dispersie si exploziv.

Fragmentarea aceasta provine in principal din perespectiva asupra semnificatiei intelepciunii filosofice, interpretata intotdeauna pana atunci ca o cautare dezinteresata a adevarului. Unitatea gandirii lui Nietzsche este constituita in primul rand din condamnarea a tot ce se gandise anterior sub numele de metafizica.

In conceptia lui Nietzsche, filososfia se subordoneaza principiului de depreciere a vietii sensibile si a corpului in favoarea unor adevaruri superioare. in acest context are loc schimbaea radicala propusa de Nietzsche, si anume aduce produsele constiintei lor vitale.

Exltarea unor adevaruri pure si eterne este opera, in viziunea lui Nietzsche, unor organisme bolnave care cauta un refugiu in fictiunea unei  „lumi adevarate”. Chiar si valorile morale de bine si rau, prezentate ca fiind absolute, nu sunt decat plasmuiri rauvoitoare ale unui popor de sclavi care vizeaza sa destabilizeze puteea senina a unei aristocratii cuceritoare.

De la filosofia platonica pana la pozitivismul stiintific, trecand prin morala crestina si politica democratica, istoria occidentului se scrie ca o istorie a productiilor omului sentimentului, care ne conduce spre nihilism si spre proclamarea  „mortii lui D-zeu”.

capela-sixtina-roma-9

Moartea lui D-zeu

Nietzsche este considerat ca fiind cel care a anuntat cu multa zarva, la sfarsitul secoluli trecut: „D-zeu a murit !”   Se poate intrevedea in aceasta expresie o imensa provocare: dincolo de orice consideratie,D-zeu, in virtutea esentei sale,este nemuritor; daca moare, atunci el nu era D-zeu.

Cum sa interpretam atunci aceasta declaratie emfatica ?  Trebuie oare sa vedem in ea doar o maniera metafizica de a spune  „oamenii nu mai cred in D-zeu, a disparut credinta” ?  Nu ar fi oare Nietzsche doar un banal ateu ?  Textul urmator ne va determina poate sa decidem altfel.

„Nebunul. – Nu ati auzit vorbindu-se de acel nebun care aprindea o faclie in plina zi si alerga prin locurile publice strigand fara incetare:  << Il caut pe D-zeu ! Il caut pe D-zeu ! >>. Insa pentru ca in acel loc se aflau foartemulti care nu credeau in D-zeu, strigatul lui a starnit rasul. Probabil ca s-a pierdut ca un copil, spune unul. Se ascunde ? Ii e teama de noi ? A plecat ?  S-a dus de la noi ?  Astfel strigau si radeau ei.  Nebunul  sari in mijlocul lor, strafulgerandu-i cu privirea.  << Unde a plecat D-zeu, striga el, am sa va spun eu. Noi l-am ucis. Voi si eu. Noi toti, noi suntem asasinii lui.>>

Insa cum am facut noi asta ?…  maretia acestui act ne depaseste. Nu trebuie oare sa devenim noi insine zei pentru a deveni demni de el ? Nu a existat niciodata o actiune mai grandioasa, iar cei care vor veni dupa noi, oricine ar fi ei, se vor naste datorita acestui act intr-o istorie mai inalta decat oricare alta de pana acum.”

(F. Nietzsche, Stiinta vesela)

,

Anunțuri

Un gând despre “FRIDRICH NIETZSCHE – Moartea lui D-zeu

  1. Marius Davidesco

    Nietzsche oferă prin exemplul nebunui care îl caută pe Dumnezeu, o interpretare proprie unei povești care îl are în centrul ei pe Diogene din Sinope, filozoful cinic, care obișnuia să umble ziua în amiaza mare în piețe cu un felinar în mână, în speranța ca astfel va găsi un om cinstit. Nietzsche, la fel ca și Cioran, a sârșit în aforsitcă, preferând să scrie în această manieră întreaga sa operă filozofică, decât să urmeze drumul clasic, acela de a scrie filozofie sub formă de sistem. Asta nu-i știrbește din valoare, ba din contră, cred că îl face cel puțin mai accesibil decât să zicem un alt conațional de-al său, Martin Heidegger.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s